În curând, toate reclamele la Bitcoin vor dispărea de pe Google

de: Alexandru Puiu
15 03. 2018

Google a amenințat în urmă cu ceva timp că va elimina toate reclamele la criptomonede precum Bitcoin din rețeaua sa de publicitate. Acum, implementarea proiectului are o dată exactă.

În momentul în care conceptul de Bitcoin sau monede virtuale a ajuns să fie discutat de persoane care nu au nici o treabă cu tehnologia, internetul s-a umplut brusc de promisiuni pentru îmbogățire rapidă. Nu trebuie să petreci foarte mult timp pe Google sau Facebook, până când îți vor trece prin fața ochilor reclame la cea mai atrăgătoare sau promițătoare criptomonedă a momentului.

Încercând să micșoreze riscul la care se expun profanii tehnologici atunci când văd o reclamă la Bitcoin, Facebook și Twitter au implementat deja o serie de algoritmi pentru a bloca reclamele mincinoase sau malițioase. A venit rândul celor de la Google să facă același gest, până când nu e prea târziu. Din păcate, o astfel de schimbare afectează și reclamele bine intenționate, dar niciun algoritm nu este perfect.

În urmă cu puțin timp, Google și-a actualizat lista de termeni și condiții pentru reclamele care sunt permise pe platforma proprietară Google AdWords. Majoritatea schimbărilor vizează blocarea bannerelor, animațiilor și tuturor altor forme de reclame care promovează criptomonede sau ICO-uri. Aceasta din urmă este o prescurtare pentru Initial Coin Offering și reprezintă cea mai recentă formă pentru ca unele companii tinere să încerce să obțină finanțare pe piața globală.

În același timp, oficialii gigantului din Mountain View au anunțat că vor elimina orice reclame pentru produse financiale riscante. Deși acest concept pare destul de abstract, ideea de bază este că promisiunile de îmbogățire rapidă pe care le găsești în fiecare colț al internetului, ar trebui să dispară. La ora actuală, pare surprinzător de ușor să devii milionar din Bitcoin, după o simplă căutare pe Google.

În mod previzibil, creatori unor astfel de ”produse” malițioase vor căuta noi artificii pentru a-și promova marfa. Începând cu luna iunie a acestui an, Google se va înscrie însă într-o competiție cu promotorii de criptomonede pentru a le bloca orice reclame pe cea mai mare platformă online din lume.